Ortopedie pediatrica

Informatii verificate pentru parinti de la un ortoped pediatru

Ce este ortopedia pediatrica, ecografia de sold, displazia de sold, piciorul stramb -  sfaturi actualizate si revizuite prin practica de zi de zi din partea mea - Cristian Oana medic ortoped pediatru, pentru voi - parintii

Continutul acestui site este 100% produsul meu si al experientei pe care am acumulat-o ca ortoped pediatru in 20 de ani. In fiecare an vad 3000-4000 de copii (pentru consult si ecografia de sold, pentru evaluarea mersului, pentru traumatisme diverse). Doresc sa dau un pic de curaj parintilor care vin cu copilul astfel incat in cabinet sa puna intrebarile care sa risipeasca toate temerile. Vreau sa va ajut pe voi – parintii – sa intelegeti cu ce se confrunta copilul dumneavoastra iar ajutorul meu poate fi atat tehnic si punctual cat si deschis si aplicat in functie de momentul in care va aflati dumneavoastra si ce doriti sa obtineti. Veti gasi atat articole legate de problemele ortopedice ale copilului cat si contactul meu direct. Unii parinti au nevoie de un raspuns simplu iar altii au nevoie de o evaluare mai completa si vor un consult la cabinet.

Ortopedia pediatrica – cunoasteti-va copilul la fiecare varsta

Fie ca vorbim de un nou-nascut sau adolescent copilul nu este un adult in miniatura – aceasta a fost prima mea lectie cand am intrat in rezidentiatul de ortopedie pediatrica. Copilul are cartilaj de crestere. Acesta influenteaza in timp o deformare congenitala sau dobandita. Copilul are o elasticitate atat a tesuturilor moi (muschi si ligamente) cat si a osului - mai mare, are un sistem neurologic mai reactiv dar la varste mici inca necoordonat, are o capacitate de regenerare sporita – toate acestea sunt factori importanti de care tinem cont cand facem recomandari de tratament. Ortopedia pediatrica este practicata ca o specialitate de sine statatoare. Putini medici o practica din supraspecializare a altor specialitati chirurgicale apropiate (ortopedie sau chirurgia pediatrica) dar ea necesita intregul timp al medicului.

Mai jos sunt cateva trimiteri spre subiecte de ortopedie pediatrica ce sunt tot timpul in centrul atentiei. Deasupra articolele sunt grupate in functie de localizarea anatomica. Daca aveti intrebari va rog intrati pe pagina de contact si va voi raspunde. Voi adauga un nou articol in cazul in care subiectul de care sunteti interesati nu exista inca in formatul site-ului.

Cand e momentul sa faci un consult de ortopedie pediatrica?

Situatiile cand ajungi la ortopedul pediatru sunt toate urgentele – cand doare, nu misca bine o articulatie sau schioapata, este mai umflat sau mai rosu, face temperatura. Sunt si momente in care vezi ca nu calca bine sau deformeaza incaltamintea, are o pozitie ciudata la nivelul coloanei vertebrale, genunchii sunt departati sau au un X mai accentuat sau asimetric. Eu recomand un consult in fiecare an pentru copiii sub varsta de 7-8 ani – pentru evaluarea mersului si piciorului, la fete in pedioada prepubertara 10-12 ani si la baieti 13-14 ani – pentru evaluarea posturii si coloanei vertebrale, iar la bebelusi cat mai devreme pentru consultul complet de ortopedie pediatrica si ecografie de sold apoi la 4 luni, 9 luni si 1 an si ceva cand copilul face primii pasi (nou-nascutul creste repede si sunt mai multe detalii la care trebuie sa fi atent).

Imagine ecografica a unui sold normal

Ecografia de sold – schimbarea unei vieti azi

Ecografia de sold este un vis implinit al ortopedului pediatru - acum avem o metoda cu ajutorul careia putem pune sau exclude diagnosticul de displazie de sold inca din prima zi de nastere. Ecografia de sold este o investigatie neiradianta, nedureroasa, foarte sensibila si foarte specifica incat tot ce trebuie este sa convingi parintii sa vina cat mai devreme cu bebelusul. Daca diagnosticul este nefavorabil vom incepem un tratament cat mai repede si cat mai usor de suportat pentru nou-nascut. Cand esti asa de mic exista niste celule care inca nu s-au diferentiat – os sau cartilaj – si printr-o metoda de contentie (ham Pavlik apoi la copii mai mari aparat gipsat) poti face ca diferentierea sa se faca spre os si rezultatul sa fie cel asteptat fara interventie chirurgicala.

Obsesia ortopedului pediatru - Displazia de sold

Este foarte adevarat ca atunci cand din anul intai de facultate inveti implicatiile anatomice in functia organismului articulatia soldului se diferentiaza net. Apoi in rezidentiat cand vezi ca pentru displazia/luxatia de sold exista 20-30 de proceduri chirurgicale este deja evident ca este un nod gordian.

Termenul de displazie de sold inseamna ca la nivelul acestei articulatii ceva este altfel dar inca nu definitiv alterat – fata de luxatia soldului in care este evident ca boala initiala a avansat si cele doua capete ale articulatiei si-au pierdut capacitatea de a coopera.

Timpul este un factor cheie de aceea pentru a depista cat mai devreme recomandarea mea este ca vizitat la ortopedia pediatrica sa se faca in prima luna de viata si pentru orice neclaritati chiar dupa ce copilul a parasit maternitatea.

Ecografie sold bebelusi

Ce incaltaminte este potrivita?

Stiu ca e o presiune constanta din partea firmelor  producatoare de incaltaminte pentru copii, din partea societatii (bunici, prieteni, cunostinte) chiar si din partea ta cand vezi ca piciorul copilului tau este mult mai elastic decat al tau. De cele mai multe ori insa incaltamintea care este fixa, tare face cel mai mult rau. Daca ajungi la ortopedul pediatru si pune un diagnostic de picior plat rigid o sa-ti recomande niste radiografii sau chiar tomografie computerizata/RMN pentru a vedea ce se intampla cu oasele si articulatiile – de unde vine pozitia fixa si consecintele ei. Altfel daca ortopedul pediatru vede ca micul pacient are un picior flexibil nu iti va recomanda niciun tratament sau investigatie ci doar urmarirea anuala si incaltaminte cat mai lejera.

Este adevarat – copiii cu cat sunt mai mici cu atat sunt mai elastici dar asta nu inseamna sa-I blocam cu incalataminte butucanoasa.

 

Picior plat - picior varus equin

Ce se ascunde – diagnosticul de picior stramb

Termenul acesta foarte des intalnit in ultimul timp - sperie si duce la confuzie. El acopera atat pozitii articulare ale piciorului din viata intrauterina mentinute apoi prin retractii musculare mai mari sau mai mici dar si malformatii articulare ale piciorului. Termenii frecvent intalniti si fara implicatii deosebite sunt piciorul talus valgus (tal valg)/ calcaneo valgus – reprezinta o pozitie in sus si inspre exterior, metatarsus adductus – antepiciorul (partea anterioara) curbata spre interior. Termenii la care tratamentul este mai complicat – piciorul varus equin (pe varfuri si spre interior), piciorul convex (interiorul arata ca o barcuta). Pentru fiecare exista tratament si la fel ca si in alte patologii din ortopedia pediatrica timpul este foarte important pentru rezultat – cu cat incepi mai devreme cu atat ai rezultate mai bune iar tratamentul este mai usor de suportat pentru nou-nascut.

Este cifoza, scolioza sau doar o atitudine vicioasa a trunchiului?

Da, e foarte important sa stii asta din timp pentru a avea cele mai bune rezultate. Pe la varsta adolescentei copiii incep sa puna capul in pamant (presiune sociala, unei chiar traume dar si tehnologica prin folosirea telefonului mobil) si astfel vezi ca ceva s-a schimbat. In cabinet observi cat de supla este coloana vertebrala si daca pastreaza sau nu rotatia. Testarea este simpla si nedureroasa si in cateva minute ai si explicatii daca este o deformare cu adevarat (rotatie sau angulatie fixa) sau este doar o pozitie. Cand (destul de rar) este vorba de cifoza sau scolioza se va recomanda de catre ortopedul pediatru radiografia coloanei vertebrale in intregime – asa vom stii exact ce se intampla. Cand este vorba doar de pozitie recomandarile vor tine cont de pozitia capului (in fata sau in fata si intr-o parte) si de fascia anterioara si retractiile musculare integrandu-le pe toate intr-un program pentru redresarea pozitiilor.

Scolioza reprezinta o deformare rotationala – asadar nu exista tratament kinetoterapic eficient. Sunt descrise numeroase tehnici dar din pacate niciuna nu duce la corectie si recomandarea de kinetoterapie intr-o scolioza se face pentru a pastra un grad de flexibilitate cat mai ridicat. Tratamentele recunoscute si eficiente statistic sunt corsetul (doar in perioada de crestere rapida) si interventiile chirurgicale (rezervate pacientilor cu deformare mare).

Cifoza este o deformare angulara dar care are si asocieri pe structurile musculo-fibrotice si de aceea exista imbunatatiri recunoscute statistic daca faci un tratament kinetoterapic in cazurile usoare sau medii.

Coloana vertebrala, schema ortopedie-pediatrica.ro
Anteversia femurala

De ce e prost dormitul pe burtica?

Bebelusul are femurul (osul coapsei) rasucit anterior de la nastere. In momentul cand va merge tendinta va fi sa duca genunchii si picioarele spre interior impiedicandu-se (am citit un articol in care se spunea ca pana in 4 ani copiii cad de 17 ori pe ora). Cand esti asa mic ligamentele tale foarte elastice te ajuta sa compensezi – calcand foarte mult spre interior. Practic ai posibilitatea in cativa ani sa corectezi rotatia femurala – interval in care ligamentele incep sa se intareasca natural cu cresterea. Cand copilul doarme pe burtica femurul se va rasuci spre interior, va intra in conflict cu cupa soldului si astfel nu va corecta aceasta rotatie si mersul ramane impiedicat. Asadar evitati toate pozitiile in care copilul rasuceste coapsa inauntru – statul in W cand se joaca pe jos, dormitul pe burtica sau calare pe ceva si orice alta pozitie observati dumneavoastra la copil in care rasuceste coapsa in interior.

 

Site-ul ortopedie-pediatrica.ro nu doreste sa se substituie niciunui consult medical de specialitate ci doar sa faciliteze comunicarea dinte copil|parinti si medicul ortoped pediatru.

Materialele prezentate sunt proprietatea autorului si nu pot fi publicate fara acordul explicit acordat. Pentru acest lucru folositi va rugam una din metodele de contact.

Scroll to Top